Întâlnire dezbatere

În data de 10 iulie 2014, la ora 13, în sala P03, din cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor Timișoara, str. J.H. Pestalozzi, nr. 16, a avut loc în prezența unor specialiști din cadrul FEAA și UVT, dezbaterea organizată în cadrul proiectului   „Inovarea educației  universitare la nivelul ciclului de licență a viitorilor specialiști economiști în management și administrarea afacerilor pentru dezvoltarea durabilă a organizațiilor din România în economia bazată pe cunoaștere”, acronim INOVMAN, contract nr. POSDRU/156/1.2/G/136372, privind punctul de vedere al angajatorilor despre profilul specialiștilor, absolvenți ai specializărilor Management și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor,  în societatea bazată pe cunoaștere.

La întâlnirea cu conducerea FEAA și UVT a participat echipa managerială a proiectului și experți pe termen lung.

Obiectivul sesiunilor de focus grup desfășurate cu personalul cu funcții de conducere din FEAA și UVT a fost acela de a colecta informații relevante care să constituie temeiul unor decizii strategice de design curricular îndreptate în direcția valorificării abordărilor interdisciplinare, transdisciplinare și de colaborare interdepartamentală care să permită creșterea relevanței competențelor formate studenților prin programele de licență aferente specializărilor Management și ECTS în vederea unei inserții active pe piața forței de muncă a absolvenților.

Informațiile obținute în urma derulării  focus grupurilor sunt utilizate pentru realizarea a două rapoarte:

  • raport privind necesitățile pieţei muncii şi ale societăţii bazate pe cunoaştere;
  • raport privind nevoile și cerințele stakeholderilor aferente competențelor și calificărilor țintă.

Întrebări cadru pentru discuții au fost următoarele:

  1. În opinia dvs. care trebuie să fie misiunea unui program de licență pentru specializarea Management/ECTS?
  2. În opinia dvs. care sunt competențele indispensabile unui absolvent al specializării Management/ECTS pentru o inserție activă pe piața forței de muncă?
  3. Ce discipline (fundamentale, de specialitate, opționale sau/și facultative) considerați că ar fi utile în planul de învățământ al specializării Management/ECTS pentru a asigura competențele necesare absolvenților pentru o inserție activă pe piața forței de muncă?
  4. În opinia dvs. ce strategii de evaluarea ar trebui utilizate pentru a realiza o evaluarea cât mai relevantă a competențelor studenților?
  5. În opina dvs. cum ar trebui evaluată calitatea activității didactice a cadrelor didactice universitare ce predau la programele de licență a aferente specializărilor Management și ECTS?
  6. Ce modalități de colaborare de natură interdepartamentală, reciproc avantajoase, puteți propune pentru a optimiza oferta curriculară a programelor de licență pentru specializările Management și ECTS?

 

Timișoara, 11.07.2014

 Prof. univ. dr. Nicolae Aurelian Bibu

Manager de proiect